Eşti aici

Urbanism

ACTE NECESARE

 

1.    Acte necesare pentru solicitare eliberare/emitere Certificat de Urbanism:

Pentru emiterea certificatului de urbanism, solicitantul - orice persoană fizică sau juridică interesată - trebuie să depună la emitent o documentaţie cuprinzând:
   
>    cererea-tip (formularul-model F.1 «CERERE pentru emiterea certificatului de urbanism»), în conformitate cu precizările privind completarea acesteia, cuprinzând:
        1. elementele de identificare a solicitantului;
        2. elementele de identificare a imobilului pentru care se solicită emiterea certificatului de urbanism, respectiv localitate, număr cadastral şi număr de carte funciară, în cazul în care legea nu dispune altfel;
        3. elementele care definesc scopul solicitării;

>    planuri cadastrale/topografice, cu evidenţierea imobilelor în cauză, astfel:
        1. pentru imobilele neînscrise în evidenţele de cadastru şi publicitate imobiliară: plan de încadrare în zonă, la una din scările 1:10.000, 1:5.000, 1:2.000, 1:1.000, 1:500, după caz, eliberat, la cerere, de către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară;
        2. pentru imobilele înscrise în evidenţele de cadastru şi publicitate imobiliară: extras din planul cadastral de pe ortofotoplan şi extras de carte funciară pentru informare actualizat la zi, eliberate, la cerere, de către biroul de cadastru şi publicitate imobiliară;

>    documentul de plată a taxei de eliberare a certificatului de urbanism, în copie.,


2.    Acte necesare pentru obținerea Autorizației de Construire:

Documentaţia pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii elaborată în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în temeiul şi cu respectarea prevederilor documentaţiilor de urbanism aprobate, potrivit legii, va conţine, în mod obligatoriu, următoarele documente:
>    cerere-tip – formularul F.8 «CERERE pentru emiterea autorizaţiei de construire/desfiinţare»;
>    certificatul de urbanism, în copie;
>    dovada titlului asupra imobilului, teren şi/sau construcţii, în copie legalizată, sau, după caz, extrasul de plan cadastral actualizat la zi şi extrasul de carte funciară de informare actualizat la zi, în cazul în care legea nu dispune altfel;
>    documentaţia tehnică - D.T., în două exemplare, dintre care un exemplar se arhivează la emitent şi un exemplar vizat spre neschimbare se returnează beneficiarului;
>    avizele, acordurile şi punctul de vedere/actul administrativ al autorităţii pentru protecţia mediului competente, solicitate prin certificatul de urbanism, în copie;
>    studiile de specialitate, nota tehnică justificativă sau raportul de expertiză tehnică pentru lucrări de intervenţie la construcţii existente, raportul de audit energetic, raportul de expertiză a sistemelor tehnice, certificatul de performanţă energetică a clădirii, pentru lucrări de intervenţie în vederea creşterii performanţei energetice la clădiri şi/sau pentru lucrări de renovare majoră, precum şi studiul privind posibilitatea montării/utilizării unor sisteme alternative de producere a energiei, în cazurile prevăzute de legislaţia privind performanţa energetică a clădirilor şi în măsura în care prin auditul energetic al clădirii se stabileşte că acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic, funcţional, economic şi al mediului înconjurător, solicitate prin certificatul de urbanism, în condiţiile legii, un exemplar.


3.    Acte necesare pentru solicitare eliberare/emitere Autorizației de Desființare:

În conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) din Legea 50/1991 republicată, cu completările și modificările ulterioare, documentaţia pentru autorizarea executării lucrărilor de desfiinţare, elaborată în temeiul şi cu respectarea prevederilor documentaţiilor de urbanism, avizate şi aprobate, potrivit legii, are aceeaşi structură cu documentaţia pentru autorizaţia de construire şi este considerată completă dacă, pe lângă cererea pentru emiterea autorizaţiei de desfiinţare - inclusiv anexa - (se utilizează formularul-model F.8 cu elementele de identificare şi datele tehnice conform documentaţiei tehnice - D.T.A.D. cuprinde aceleaşi documente menţionate la alin. (1), adaptate scopului, precum şi certificatul de atestare fiscală privind valoarea de impozitare a imobilului (în copie).


În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din Lege, odată cu autorizaţia de construire/desfiinţare se solicită, de regulă, şi autorizarea organizării executării lucrărilor. În această situaţie, solicitantul are obligaţia de a prezenta, pe lângă documentaţia tehnică - D.T. pentru autorizarea executării lucrărilor de bază (D.T.A.C.), documentaţia tehnică - D.T. pentru organizarea executării lucrărilor (D.T.O.E.) - piese scrise şi desenate -, întocmită în baza prevederilor anexei nr. 1 la Lege, împreună cu avizele specifice aferente (aviz circulaţie, aviz pentru ocuparea temporară a domeniului public, aviz sanitar, aviz/contract cu societatea de salubritate şi altele asemenea, după caz), în două exemplare;
    b) în situaţia în care, prin certificatul de urbanism a fost solicitată elaborarea unor studii suplimentare, sintezele acestora se anexează documentaţiei, inclusiv avizele/aprobările obţinute pentru acestea (două exemplare). La nevoie, solicitantului i se va putea cere prezentarea studiilor în întregul lor.


4.    Acte necesare pentru solicitare eliberare/emitere prelungire Certificat de Urbanism:

Pentru prelungirea valabilităţii Certificatului de Urbanism se completează şi se depun la emitent următoarele acte:
>    cerere-tip (potrivit «Formularului - model F.7 - CERERE pentru prelungirea valabilităţii certificatului de urbanism»)
>    certificatul de urbanism emis, în original.
>    dovada achitării taxei de prelungire a acestuia.

Solicitarea prelungirii valabilităţii certificatului de urbanism se poate face în termenul legal de 15 zile înaintea expirării acestuia.


5.    Acte necesare pentru solicitare eliberare/emitere prelungire Autorizație de Construire:


Pentru prelungirea valabilităţii certificatului de urbanism se completează şi se depune la emitent următoarele acte:
>    cerere-tip (potrivit «Formularului - model F.12 - CERERE pentru prelungirea valabilităţii autorizației de construire»)
>    autorizația de construire emisă, în original.
>    dovada achitării taxei de prelungire a acesteia;
>    memoriu justificativ privind necesitatea prelungirii valabilitatii Autorizatiei de construire/ desfiintare; 
>    Documentația tehnica derivată din D.A.T.C./D.A.T.D - după caz - prin care se evidentiază stadiul fizic al lucrărilor realizate în baza autorizației de construire/desființare, precum și lucrările rămase de executat până la finalizare; 
Solicitarea prelungirii valabilităţii autorizației de construire se poate face în termenul legal de 15 zile înaintea expirării acesteia.


6.    După Eliberarea Autorizației de Construire/Desființare titularul autorizației este obligat:
 
1). Să anunţe data începerii lucrărilor autorizate, prin trimiterea înştiinţării conform formularului anexat autorizaţiei (formularul model F.13) la autoritatea administraţiei publice locale emitentă a autorizaţiei;

Cerere plan de acțiune p.u.z.
Comunicare privind începerea execuției lucrărilor
Comunicare privind încheierea execuției lucrărilor 

2). Să anunţe data începerii lucrărilor autorizate, prin trimiterea înştiinţării conform formularului anexat autorizaţiei (formularul model F.14) la Inspectoratul Teritorial în Construcţii

3). Să anunţe data finalizării lucrărilor autorizate, prin trimiterea înştiinţării conform formularului anexat autorizației (formularul model F.15) la Inspectoratul Teritorial în Construcţii, odată cu convocarea comisiei de recepție;

4). Să păstreze pe şantier - în perfectă stare - autorizaţia de construire şi documentaţia tehnică – D.T. (D.T.A.C+D.T.O.E/D.T.A.D.) vizată spre neschimbare, împreună cu Proiectul Tehnic – P.Th şi Detaliile de execuţie pentru realizarea lucrărilor de construcţii autorizate, pe care le va prezenta la cererea organelor de control, potrivit legii, pe toată durata executării lucrărilor;

5). În cazul în care, pe parcursul executării lucrărilor, se descoperă vestigii arheologice (fragmente de ziduri ancadramente de goluri, fundaţii, pietre cioplite sau sculptate, oseminte, inventar monetar, ceramic etc.), să sisteze executarea lucrărilor, să ia măsuri de pază şi de protecţie şi să anunţe imediat emitentul autorizaţiei, precum şi Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu.

6). Să respecte condiţiile impuse de utilizarea şi protejarea domeniului public, precum şi de protecţie a mediului, potrivit normelor generale şi locale.

7). Să transporte la (se completează de către emitent) locul indicat materialele care nu se pot recupera sau valorifica, rămase în urma executării lucrărilor de construcţii.

8). Să desfiinţeze construcţiile provizorii de şantier în termen de 15 zile de la terminarea efectivă a lucrărilor.

9). La începerea execuţiei lucrărilor, să monteze în loc vizibil “Panoul de identificare a investiţiei” (vezi Anexa Nr. 8 la Normele metodologice).

10). La finalizarea execuţiei lucrărilor, să monteze “Plăcuţa de identificare a investiţiei”.

11). În situaţia nefinalizării lucrărilor în termenul prevăzut de autorizaţie, să solicite prelungirea valabilităţii acesteia, cu cel puţin 15 zile înaintea termenului de expirare a valabilităţii autorizaţiei de construire/desfiinţare (inclusiv durata de execuţie a lucrărilor);

12).Să prezinte"Certificatul de performanţă energetică a clădirii" la efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor

13). Să solicite „Autorizaţia de securitate la incendiu” după efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor sau înainte de punerea în funcţiune a clădirilor pentru care s-a obţinut „Avizul de securitate la incendiu”.

14). Să regularizeze  taxa de autorizare ce revine emitentului, precum şi celelalte obligaţii de plată ce îi revin, potrivit legii, ca urmare a realizării investiţiei.

15). să declare toate construcţiile proprietate particulară realizate, în vederea impunerii, la organele financiare teritoriale sau la organele subordonate acestora, după terminarea lor completă şi nu mai târziu de 15 zile de la data expirării termenului de valabilitate a autorizaţiei de construire/desfiinţare (inclusiv durata de execuţie a lucrărilor).    


7.    Model pentru panou de identificare a investiției- Conform legislației în vigoare:

Panou de indentificare a investiției


8.    Acte necesare pentru eliberarea duplicatului AC/CU:

>    Cerere de mână, în care trebuie specificate numărul și data emiterii Autorizației de Construire/Certificatului de urbanism.


9.    Acte necesare pentru solicitare eliberare/emitere Certificat de atestare a edificării/existenței construcției:
>    Dosar cu șină și planșele pliate;
>    Cerere completată și semnată de titularul unui drept real asupra imobilului sau împuternicit al acestuia;
>    Copie Autorizație de construire;
>    Extras de Carte funciară (nu mai vechi de 30 de zile);
>    Certificat energetic (2 exemplare);
>    Documentație cadastrală (pe hârtie și în format digital);
>    Proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor (4 exemplare în original);
>    Copie memoriu, plan de situație și planșe cu fațadele vizate spre neschimbare anexe la autorizația de construire;
>    Copie Comunicare privind începerea execuției lucrărilor la P.C.G.;
>    Copie Comunicare privind începerea execuției lucrărilor la I.R.C. VEST (împreună cu dovada plății cotelor către I.R.C. Vest);
>    Copie Comunicare privind încheierea execuției lucrărilor la P.C.G.;
>    Fotografii color cu construcția;
>    Copie C.I./C.U.I. titular autorizație;
>    Notă contabilă cu valoarea de investiție (pentru persoane juridice).